- Details
-
Published on Luni, 02 Mai 2022 10:57
Municipiul Bacău a implementat, în calitate de beneficiar, proiectul „REFORMA - Investiții pentru creșterea capacității instituționale și eficiența serviciilor administrației publice locale”, cod SIPOCA 833, cod MySMIS 136322 – contract de finanțare nr. 473 din 06.05.2020.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 24 de luni, în perioada 06.05.2020-05.05.2022, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA), Obiectivul Specific 2.1. „Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP”.
Scopul proiectului l-a constituit implementarea mecanismelor și instrumentelor strategice de dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, prin actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bacău pentru perioada 2021-2027 și a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Bacău 2021-2027, prin intermediul unor instrumente moderne de management și crearea unui sistem de planificare strategică a dezvoltării locale.
Obiectivele specifice ale proiectului au fost:
· OS1. Actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bacău pentru perioada 2021-2027 cu scopul identificării și rezolvării problemelor comunității, în domeniul economic, de mediu și social, cât și crearea unei administrații publice eficiente în beneficiul socio-economic al comunității;
· OS2: Actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, creșterea gradului de
dezvoltare urbană echilibrată, integrată și durabilă a Municipiului Bacău;
· OS3. Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților profesionale pentru personalul din
cadrul UAT Municipiul Bacău în vederea creșterii performanței managementului instituției publice.
Rezultate obținute în urma implementării proiectului sunt:
· R1: Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bacău 2021-2027 elaborată;
· R2: Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Bacău 2021-2027 actualizat;
· R3: 70 de persoane participante la modulele de formare profesională, certificate.
Grupul țintăa fost reprezentat de persoanele direct sprijinite în cadrul proiectului din categoriile:
• personal de conducere și de execuție din cadrul UAT Municipiul Bacău;
• aleși locali din cadrul UAT Municipiul Bacău, astfel cum sunt definiți în actele normative incidente administrației publice locale.
Au fost certificate 70 de persoane care au participat la unul dintre cele 2 cursuri de formare profesională – „Politici Publice de Dezvoltare” și „Planificare Strategică”, în vederea dobândirii de competențe și abilități noi, inovative, cu scopul creșterii performanțelor și profesionalismului.
Valoarea totală a proiectului care a făcut obiectul contractului de finanțare a fost de 956.901,40 lei, din care 813.366,19 lei - valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 124.397,18 lei - valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național iar suma de 19.138.02 lei a reprezentat-o cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.
Pentru detalii suplimentare legate de proiect, persoana de contact este:
Manager de proiect: Constantin-Adrian Anghel,
Agenția de Dezvoltare Locală Bacău
Tel./Fax: 0234.512726
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.municipiulbacau.ro