Participare băcăuană la primul CAMPUS URBACT din ROMÂNIA

    În perioada 11-12 iunie 2019 a avut loc la Cluj-Napoca, în locația deosebită oferită de monumentul istoric „Turnul Croitorilor”, primul Campus URBACT din România.  Reprezentanții Programului URBACT România au organizat acest eveniment intensiv cu scopul de a ajuta participanții - funcționari implicați în proiectele URBACT, coordonatorii locali de proiect, stakeholderi externi implicați în Grupul Local URBACT, persoanele cu rolul de transfer diarist, să reflecteze și să experimenteze metodele pe care URBACT le-a dezvoltat pentru transferul și îmbunătățirea Bunelor Practici.

Municipiul Bacău a fost reprezentat la acest eveniment de către Marius Cerghici, inspector de specialitate la Compartimentul „Comunicare și Cooperare Externă” din cadrul ADL Bacău, Sebastian Negrea, coordonator al Grupului Local URBACT, în cadrul proiectului TechRevolution, derulat prin programul URBACT III – Rețele de transfer și Gabriel Carnariu, membru GLU TechRevolution, din partea Federației Tinerilor din Bacău.

Prima zi a întâlnirii a fost dedicată înțelegerii si aplicării manierei integrate și participative de abordare a programului. Prin prezentările făcute și activitățile interactive,trainerii Anamaria Vrabie și Pietro Elise i-au ajutat pe cei prezenți în campus să înțeleagă importanța utilizării metodei integrate și participative pe parcursul procesului de transfer de bune practici, să abordeze cele mai comune bariere din procesul de transfer, să exerseze modalitățile prin care pot prelua și împărtăși cunoștințele prin propriile metode și stiluri de comunicare.

A doua zi a campusului a fost dedicată acumulării si împărtăsirii cunoștințelor cu ajutorul instrumentelor URBACT. a reflecțiilor asupra modalităților de învățare,  discuțiilor legate de aspectele-cheie, provocări și abordări. Facilitatoarea Ancuța Maria Cîrstea, coordonatoarea punctului URBACT România, a adresat participanților provocarea de a realiza, în grupuri de lucru, cu ajutorul telefoanelor mobile, a filmelor „vox-pop”, instrumente care imortalizează în cadre însumând, de preferință, maximum 1 minut, „vocea poporului” și percepția oamenilor despre realitate și transformarea acesteia. La finalul acestei activități, participanții au putut viziona filmele astfel realizate, compara calitatea filmelor și trage concluziile utile pentru o reușită viitoare.

Acest eveniment, desfășurat în limba română, a reprezentat o oportunitate de a relaționa cu celelalte orașe din România implicate în programul URBACT, de a învăța din experiența lor și de a dezbate cele mai comune provocări întâmpinate.

Campusul este un loc destinat învățării, în care  participanții au șansa de a se cunoaște și de a colabora, de a împărtăși provocări similare identificate la nivel regional sau național. Se urmărește nu doar perfecționarea în gestionarea, folosirea abilităților de comunicare și negociere pentru a obține și menține sprijinul departamentelor locale, politicienilor și părților interesate, ci și învățarea modalităților de a depăși barierele de transfer și de a crea noi legături și soluții pentru diferite provocări urbane, indiferent de rolul în cadrul instituției.

URBACT Campus este un spațiu deschis în care principiile de învățare și schimbare sunt puse în practică. Aici toată lumea generează cunoștințe.

URBACT III se află în poziția de a utiliza resurse și cunoștințe pentru a consolida capacitatea orașelor de a formula strategii și acțiuni integrate pentru dezvoltare urbană pe obiectivele tematice ce corespund provocărilor lor. Acest program nu investește direct în dezvoltarea urbană (construcția de drumuri sau parcuri tehnologice). În schimb, programul facilitează schimbul și învățarea între reprezentanții aleși, ofițeri și alți actori cheie, contribuind la îmbunătățirea calității procesului de planificare și implementare a planurilor urbane integrate și a programelor naționale prin învățarea privind politicile de dezvoltare urbană durabilă, prin înființarea Grupurilor Locale de Sprijin și formularea de către acestea a Planurilor Locale de Acțiune. URBACT are ca țintă un impact indirect asupra implementării programelor operaționale naționale.

 

INFORMAȚII ȘI GRANTURI

Copyright © 2020 ADL Bacau. Site construit de Marius Cerghici